11 milioane de euro pentru reabilitarea Mănăstirii franciscane Maria Radna din județul Arad

11 milioane de euro pentru reabilitarea Mănăstirii franciscane Maria Radna din județul Arad
Publicat: 16/05/2013, 17:01
Actualizat: 25/06/2013, 16:45

Mănăstirea franciscană Maria Radna din județul Arad, considerată cel mai important loc de pelerinaj catolic din vestul țării, a intrat într-un program de reabilitare în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, iar șantierul a fost deschis oficial joi, urmând ca lucrările să dureze doi ani.

Mănăstirea Maria Radna, din orașul arădean Lipova, beneficiază de un program de reabilitare în valoare de 47,14 milioane de lei, adică aproximativ 11 milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 30 de milioane de lei, fiind asigurate de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Regional. Diferența de bani a fost alocată de Guvernul României și de beneficiar, adică Episcopia Romano-Catolică Timișoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Constructorul desemnat este o asociere între firmele SC Euras SRL, Romconstruct Holding Grup SA și Chintoflor Construct SRL.

Lucrările trebuie să fie finalizate în doi ani, urmând ca întregul complex să fie inclus ulterior într-un circuit turistic internațional.

„Ne-am pregătit mulți ani pentru această lucrare, care include nu doar renovarea bisericii, dar și a mănăstirii, pentru că o parte are o vechime de 300 de ani și sunt multe probleme. Practic, din mănăstire vor rămâne doar zidurile, totul fiind refăcut”, a declarat, joi, la deschiderea oficială a șantierului, parohul mănăstirii, Andreas Reinholz.

Potrivit proiectului, în complexul actual de clădiri vor fi amenajate, prin acest proiect, o bibliotecă cu zece mii de volume vechi, un muzeu, o expoziție permanentă, dar și săli de conferințe.

În cadrul proiectului vor fi restaurate trei clădiri declarate monumente istorice și vor fi reamenajate spațiile din jur, până la marginea DN 7.

Reprezentanții mănăstirii au spus că întregul complex va intra într-un circuit turistic permanent din 2015, estimând că se va dubla numărul de vizitatori, acum fiind de 80.000 pe an.

Autoritățile județene speră că prin acest proiect va fi revitalizat și complexul turistic Băile Lipova, iar turiștii vor vizita și Cetatea Șoimoș, aflată în apropiere.

Mănăstirea franciscană Maria Radna poartă hramul Maicii Domnului. Conform înscrisurilor, prima mănăstire a fost ridicată la Radna în 1520, dar lăcașul a fost distrus de două ori, sub ocupația turcească și în urma unui incendiu. În biserică există o icoană a Maicii Domnului, care nu a fost distrusă în urma ocupației și a incendiului, motiv pentru care este considerată icoană făcătoare de minuni.

Biserica actuală a fost sfințită în 1767, iar în 1992 a fost declarată Basilica Papală Maica Harurilor.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...